A plecat!

A trecut ceva timp de când n-am mai scris aici. Poate şi pentru că sunt ocupat cu lucrul, poate şi pentru că nu am mai avut dispoziţia necesară... poate pentru că nu citea nimeni! Poate... poate.. poate...

Au trecut 2 luni şi ceva de când bunicul meu s-a stins din viaţă. A murit la 66 de ani, de cancer la plămâni. Nu pot spune că l-am iubit enorm, şi că am fost terminat de durere atunci când a murit, dar în ultimii lui doi ani de viaţă mergeam o dată la două săptămâni la el, să-l vizitez, cu părinţii.. Se simţea rău, şi se bucura nespus când veneam pe la el. Vă imaginaţi că... nici nu prea putea să meargă, pentru că obosea foarte repede? O boala cruntă, ce practic i-a "mâncat" plămâni, şi, într-un moment blestemat l-a sufocat.

27 martie, 2008.

Eram la lucru, era joi. Lucram la Profi pe vremea aceea. Eram la recepţie, cu un furnizor. Mama, care era şefa mea, punea marfă împreună cu fetele pe sală. În jurul orei 10:30 i-a sunat telefonul, şi am auzit-o izbucnind în plâns... mi-am dat seama imediat ce se întâmplase. Bunicul, cu câteva zile înainte de a muri, se simţise foarte rău, nu o mai recunoştea pe bunica, avea nevoie de pampers, şi nu putea sa mai mănânce. Îngrozitor. Am luat-o în braţe, Giani a adus o sticlă cu apă... şi i-am dat să bea. Cu lacrimi în ochi, mama a plecat de la lucru cu maşina, şi s-a dus singură la bunicul. Nu-mi venea să cred. Practic, era primul deces din familia mea. Ziua aia parcă am fost hipnotizat.. Când am ajuns la bunica, era întins pe pat, îmbrăcat şi... pregătit.. M-am dus la el, şi.. parcă dormea. A fost un om bun, deşi foarte strict şi foarte ordonat. Când eram mic, mergeam de Craciun şi de Paşti să-l colind, ştiind că-mi dă bani.

În 7 martie, el ştia că va fi ziua mea, şi o tot întreba pe bunica daca mi-a zis La Mulţi Ani. Odihnească-se în pace!

En seretlek.